In memoriam pr. Abelardo Lobato

(1925-2012)

Îmi face plăcere să străbat în amintire cei unsprezece ani petrecuţi cot la cot, pe Via Nassa, împreună cu părintele nostru Lobato, care, în aceste zile, s-a întors în Casa Tatălui.

Pr. Lobato era binecunoscut şi nu este nevoie să-i facem un portret. Aş vrea să subliniez însă, ţinând seama şi de cei zece ani în care a fost asistent spiritual al Institutului nostru, marele dar pe care l-a reprezentat pentru noi, ajutorul pe care ni l-a dat, plăcerea conversaţiilor cu el, mereu constructive, mereu prieteneşti. Credinţa care l-a susţinut, fidelitatea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu erau izvoarele din care îşi dobândea forţa şi capacitatea de a vedea problemele ţinând seama întotdeauna de binele celorlalţi.

Altă însuşire plăcută a lui era optimismul cu care ştia să privească lumea şi oamenii, doza de umor ce-i îngăduia să capteze atenţia, să-şi cucerească interlocutorul şi, adesea, să redimensioneze lucrurile şi să permită un dialog chiar şi cu vederi divergente, cu interese diferite.

Dintotdeauna îndrăgostit de Maria, trăia cu Ea o relaţie de multă duioşie. Sunt numeroase intervenţiile şi reflecţiile sale despre Ea, pe care o socotea drept mamă şi pe care o invoca mereu împreună cu Fiul ei, Isus. Încredinţat, ca şi Maria, că Domnul "priveşte la cel smerit, iar pe cel trufaş de departe îl cunoaşte" (Ps 137,6), nu a căutat niciodată faima, ci a fost mereu la dispoziţie pentru ce i s-a propus.

Am învăţat de la pr. Lobato simplitatea dialogului şi umanitatea apropierii. Când se apropia de o soră, o striga pe nume, o îmbrăţişa, o făcea să se simtă acasă!

Am participat, sâmbătă, 19 mai 2012, la înmormântarea lui, împreună cu confraţii şi rudele sale, pentru un ultim salut şi pentru a-i spune încă o dată toată recunoştinţa şi afecţiunea noastră.

Dragi surori, prin aceste reflecţii scurte şi nedesluşite încercăm să ni-l amintim pe iubitul nostru părinte; ne-a lăsat o moştenire mare - mărturia unei iubiri mari, simple şi generoase faţă de Domnul, faţă de Fecioara Maria, faţă de Biserică şi faţă de Ordinul său Dominican.

Părinte, acum că aţi ajuns în ceata celor dragi care au mers înaintea noastră, sprijiniţi-ne cu ocrotire în pelerinajul nostru pământesc şi ajutaţi-ne să fim mereu credincioşi vocaţiei noastre!

Odihneşte-te în pace, dragă părinte Lobato!

Maria - Teresa

* * *

Părintele Lobato pe "Calea cea mică", spre Dumnezeu

În noaptea de după sărbătoarea Înălţării Domnului (mai precis la 18 mai 2012, puţin după miezul nopţii), undeva, departe, în Spania, se înălţa sufletul dragului nostru părinte Abelardo Lobato. Sigur că am aflat abia a doua zi. Dar inimile ni s-au umplut de o mare tristeţe amestecată cu o mare bucurie. "Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie" (Ioan 16,20) De ce bucurie? Pentru că, prin credinţă, parcă-l auzeam pe părintele: "Mă duc la Tatăl meu" (Ioan 16,10).

Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" a venit pe pământ românesc (la îndemnul Duhului Sfânt), prin Maria-Teresa Candian şi părintele Lobato, asistentul spiritual al companiei. Când l-am întâlnit prima dată, fiecare dintre noi am fost cucerite de simplitatea sa evanghelică, de bucuria şi dragostea pe care ne-o arata fiecăreia dintre noi, de smerenia şi bunătatea sa. Cu cât îl vedeam şi-l ascultam mai mult, cu atât îi "descopeream" valoarea. Ne punea ordine în gânduri, traducând în vorbe simple teologia sfântului Toma de Aquino al cărui discipol conştiincios şi iubitor era. Orice întrebare i-am fi pus, dumnealui ne răspundea cu argumente fie din sfânta Scriptură, fie din Summa Theologica. Dar ştia să le spună în aşa fel încât deveneau simple şi clare ca apa unui izvor de munte...

Mai târziu ne-am dat seama că locul dumnealui era cu noi, cu Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". De ce spun asta? Pentru două motive la fel de importante amândouă.

Pe de-o parte a întâlnit în România oameni, suflete "pregătite" în toţi aceşti ani de comunism de către sfânta Tereza cea Mică, cea a cărei carte "Istoria unui suflet" hrănise credinţa a generaţii şi generaţii educate în şcolile acelei perioade în ateism şi necredinţă. Şi cred că s-a mirat foarte mult de aceasta...

Pe de altă parte dumnealui însuşi era întruparea vie a căii "copilăriei spirituale" învăţate şi cerute de Isus în Evanghelie,"Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc, nu va intra în ea" (Luca 18,17) şi trăite de sfânta Tereza a Pruncului Isus. Dar trăia în acea copilărie spirituală ca semn de maturitate şi desăvârşire spirituală aşa ca şi sfânta Teresa. Părintele era în ultima etapă a vieţii sale pe pământ. Oricine îşi putea da seama, căci nu-şi ascundea vârsta niciodată. Dar tocmai de aceea atitudinea părintelui era atât de simplă, caldă, împăciuitoare, blândă, optimistă, curajoasă. Ştia să se bucure ca un copil de orice: de frumuseţea din natură, de o operă lucrată de cineva, de o nouă întâlnire sau de o revedere. Ştia să se bucure şi să mulţumească oricui. Se lăsa condus, ajutat, iubit chiar şi lăudat cu bucurie si recunoştinţă. Aceasta nu înseamnă că nu simţea jertfa, greutatea de a face atâtea drumuri la noi, oboseala care o presupunea... Chiar şi jertfa despărţirii de noi atunci când ascultarea l-a chemat în Spania, la Granada. A primit toate cu aceeaşi dragoste şi abandonare în voinţa Tatălui.

Dacă vreodată vom dori să ştim şi să mergem pe "Calea cea mică", să ne gândim cum era părintele Lobato. Cele care am avut privilegiul să-l cunoaştem şi să-l iubim, să dorim să-l urmăm pe aceasta cale de simplitate. Părintele nu judeca pe nimeni. Nu l-am auzit niciodată judecând pe cineva. Poate că ar fi fost vreodată nemulţumit de ceva sau de cineva. Maximum ce făcea, schiţa o aproape imperceptibilă grimasa, rapid alungată şi aceea. Această delicateţe spirituală, provenită din smerenia profundă care-l caracteriza, transmitea celor care-l ascultau acea pace, seninătate şi bucurie de care toţi aveam nevoie.

Doamne, cât şi cu ce cuvinte îţi putem mulţumi şi te putem lăuda pentru părintele Lobato?

Maria - Emanuela (Câmpina)

* * *

Amintindu-ne de pr. Abelardo Lobato

Ultimii doi ani au adus pentru noi şi momente de cumpănă când am avut posibilitatea să reflectăm, măcar pentru câteva clipe, asupra vieţii noastre spirituale şi a carismei Institutului nostru. Mă gândesc la momentele când unele membre ale Companiei au trecut la Domnul: Doina, Elena, Mia, Silvia...

Un astfel de moment am trăit de asemenea de curând când "padre" Abelardo Lobato, OP, asistent spiritual al Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", a plecat dintre noi în marea sa călătorie către Domnul...

Vârsta înaintată şi boala, care în ultimii ani înainta fără încetare, l-au determinat să renunţe la orice activitate. Din mănăstirea dominicanilor (în Spania) în care se retrăsese, ne transmitea mereu gândurile sale, din care ne-am dat seama că "padre" este în continuare alături de noi. Astăzi nu încetăm a-i mulţumi Domnului pentru că suntem contemporane cu o aşa mare personalitate: "padre" Lobato.

Personalitatea este întotdeauna un anume mister pentru ceilalţi; persoanele importante cu care avem tangenţă în timpul vieţii au totdeauna o parte a lor secretă care ne fascinează şi pe care tindem în permanenţă să o descoperim. Padre Lobato a avut (cel puţin pentru mine) această caracteristică ascunsă a personalităţii sale pe care noi, membrele Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", ne-am străduit să o descoperim. Fiecare dintre noi am considerat că padre Lobato este ca o plămadă ce transformă sufletele noastre din interior.

Când vorbim despre padre Lobato, trebuie să-l înfăţişăm în realitatea istorică în care a trăit, în contextul cultural al timpului său, el însuşi fiind contemporan şi un apropiat al fericitului papă Ioan Paul al II-lea. Încă o dată o spun: suntem fericite că suntem contemporane cu asemenea personalităţi ale Bisericii noastre şi ne putem imagina momentul trecerii părintelui nostru spiritual la cele veşnice, când în Cer se sărbătoreşte sosirea lui.

Moartea desparte sufletul de trup. Trupul rămâne pe pământ şi devine ţărână, dar duhul ajunge în mâinile lui Dumnezeu şi la întâlnirea cu cei dragi.

Fie ca de acolo, de sus, unde trăieşte veşnic, padre Lobato să vegheze asupra Institutului nostru şi să mijlocească la Domnul pentru noi şi pentru cele care vor veni în urma noastră!

Dumnezeu să-l fericească!

Bacău, mai 2012

Elena Matei (Bacău)

* * *

Scurtă biografie

Abelardo Lobato Casado s-a născut la San Pedro de la Vina (Zamora) în Spania, la 20 ianuarie 1925, fiul lui Gumersindo şi Agustina. După şcoala elementară în satul natal şi şcoala medie la Almagro (Ciudad Real), a îmbrăcat haina dominicană în anul 1941 şi a făcut profesiunea la 15 septembrie 1942 în Provincia Andalusía.

După studiile de filozofie şi teologie în Studium Generale al Dominicanilor la Almagro, şi-a continuat studiile de teologie în Facultatea de Teologie din mănăstirea "Sfântul Ştefan" din Salamanca, între anii 1948 şi 1950. La 16 aprilie 1949 a fost hirotonit preot.

A avut doctorat în filozofie. Ordinul Dominican, în semn de recunoaştere pentru activităţile sale ştiinţifice, culturale şi teologice, i-a conferit la 10 iunie 1986 titlul de "Magister in Sacra Theologia".

În anul 1976, împreună cu pr. Benedetto D'Amore, a fondat Societatea Internaţională "Tommaso d'Aquino" (S.I.T.A.), a cărei dată de înfiinţare oficială este 27 mai 1978. A înfiinţat filiala română în aprilie 2001 împreună cu alţi 22 de membri fondatori.

Din 1982 a fost numit de Sfântul Scaun observator obişnuit pentru drepturile omului la Consiliul Europei de la Strasbourg, în Comitetul Director pentru Drepturile Omului (CDDH). Între anii 1996 şi 2000 a fost rector al Facultăţii de Teologie din Lugano.

În anul 1998 a fost numit asistent spiritual pentru Compania "Sfânta Tereza" la Lugano, cunoscută în România ca Institutul Secular "Sfânta Tereza a Pruncului Isus".

În anul 1999 a fost numit de Sfântul Părinte preşedinte al Academiei Pontificale "Sfântul Toma de Acquino", al cărui sediu este la Roma.

La Iaşi, părintele Lobato a participat la simpozionul Societăţii Internaţionale "Sfântul Toma de Aquino" (SITA), având tema "Problema sufletului în teologia sfântului Augustin" (18 septembrie 2004), la Congresul Internaţional "Adevăr şi moralitate în spaţiul public" (2 iunie 2005), la simpozionul internaţional cu titlul "Înţelepciunea, astăzi. Abordări filozofice, teologice şi culturale" (1 mai 2006); la simpozionul internaţional Identitatea creştină şi valorile Europei de astăzi (18-19 aprilie 2007), toate desfăşurate la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif".

A publicat peste 40 de volume şi numeroase articole dedicate studiilor tomiste, istoriei filosofiei, metafizicii, antropologiei, filosofiei sociale şi politice.

A murit la 18 mai 2012, în mănăstirea "Sfânta Fecioară Maria a Rozariului" din Cádiz (Spania), la vârsta de 87 de ani. A fost îngropat la Cádiz (Spania).

R.I.P.

* * *